Telegraf - Pe ultima sută de metri, la târgul de joburi
În dimineaţa ultimei zile (vineri, 22 iunie) a târgului de joburi dedicat exclusiv domeniului construcţiilor, şomerii constănţeni s-au înghesuit să-şi caute un loc de muncă.
De la 9.00 dimineaţa şi până în jurul prânzului, peste 300 de persoane trecuseră pe la Pavilionul Expoziţional pentru a vedea dacă pregătirea lor este suficientă ca să-şi lase CV-ul şi, eventual, să fie chemaţi la un interviu final în vederea angajării. În ciuda numărului mare al solicitanţilor, agenţii economici nu au fost încântaţi de pregătirea lor. Aceştia au declarat că cei mai mulţi erau muncitori necalificaţi, studenţi sau persoane fără experienţă în construcţii. Cu toate acestea, reprezentanţii celor 23 de firme participante nu şi-au piedut speranţa şi vor continua „vânătoarea” pe site-ul dedicat proiectului PICAS, unde s-au înscris circa 500 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.










